Lansare concurs EUROSCOLA

Jun
2017
15

posted by on Noutăţi

Liceul de Arte„Sigismund Todută“ se înscrie în competitia din cadrul proiectului  EUROSCOLA – editia a X-a.

Concursul national pentru liceeni EUROSCOLA, ediția a X-a (2017-2018)

“ Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identitătii europene”

Scop: conștientizarea rolului pe care îl are includerea zonei Săcărâmb, localitate aflată la 25 de km de Deva, în patrimoniul cultural românesc și a importanței pe care o reprezintă promovarea și protejarea zonei Săcărâmb pentru dezvoltarea turistică, economică și socială a comunei Certeju de Sus și a județului Hunedoara.

Obiective:

Echipa EUROLAST își propune ca prin proiectul “Rolul patrimoniului românesc în consolidarea identității europene” să atingă următoarele obiective:

să informeze grupul țintă asupra rolului includerii zonei Săcărâmb în patrimoniul cultural românesc pentru protejarea acesteia, pentru promovarea coeziunii sociale și întărirea sentimentului de existență a unei identități europene, prin distribuirea de materiale informative, prin valorificarea diferitelor mijloace de transmitere a informațiilor (site-ul școlii, pliant, afișe, articole în presa locală, album de fotografii, etc.)

să informeze grupul țintă asupra contribuției promovării zonei Săcărâmb ca obiect de patrimoniu pentru dezvoltarea economică, culturală și socială și pentru dezvoltarea locală și regională a Săcărâmbului, prin organizarea unor activități complexe și concrete de conștientizare a mesajului campaniei (dezbateri, activități culturale, activități de mobilizare a inițiativei publice, etc.)

să realizeze un pliant de promovare a zonei Săcărâmbului și un album digital de fotografii, cu un conținut original și sugestiv și distribuirea acestora reprezentanților grupului țintă.

Dacă vrei să faci parte din echipa EUROLAST, depune o scrisoare de intenție la secretariatul liceului, în care să prezinți trei idei de promovare a zonei Săcărâmb ca obiect de patrimoniu local și național. Spune-ne ce calități te recomandă pentru a fi parte din echipă și cu ce poti contribui la activitățile din cadrul campaniei de promovare.

Așteptăm scrisoarea ta de intenție până la data de 23 iunie 2017. Grăbește-te!