Dezbatere – rezultate proiect

Sep
2017
29

posted by on Noutăţi

Iată-ne ajunși la ultima activitate din cadrul campaniei de promovare a zonei Săcărâmb, zonă pe care am promovat-o pe parcursul a 3 luni și jumătate, în mod intens.

În perioada 26.06.2017-30.09.2017 toate activitățile desfășurate de echipa EUROLAST, a Liceului de Arte “Sigismund Toduță” din Deva, au avut scopul de a-i conștientiza pe elevii liceului nostru, pe părinții acestora, care vor duce vorba mai departe și, nu în ultimul rând, pe reprezentanții unor instituții importante din Deva și județ despre importanța asupra rolului includerii zonei Săcărâmb în patrimoniul cultural românesc pentru protejarea acesteia, pentru promovarea coeziunii sociale și întărirea sentimentului de existență a unei identități europene și asupra contribuției promovării zonei Săcărâmb ca obiect de patrimoniu pentru dezvoltarea economică, culturală și socială și pentru dezvoltarea locală și regională a Săcărâmbului.

Dacă inițiativa noastră va da roade și va fi pusă în practică în viitorul apropiat, atunci tinerii din Deva și împrejurimi vor avea oportunitatea de a străbate, încă, cu pasul, zone de basm, de a respira aer curat, de a desfășura activități sportive, de a se relaxa în minunata zonă a Săcărâmbului. Locuitorii acesteia și ai comunei Certeju de Sus vor beneficia de o regiune mai dezvoltată, mai cunoscută, devenind atractivă atât pentru turiștii români, cât și pentru cei din străinătate.

Depinde numai de noi, localnicii, să popularizăm valorile naturale ale județului nostru, dacă vrem să trăim mai bine!

Astăzi,  29 septembrie 2017, a avut loc la liceul nostru o dezbatere, în cadrul căreia echipa EUROLAST a prezentat activitățile desfășurate în cadrul campaniei și rezultatele proiectului de campanie de promovare a Săcărâmbului.