Archive for January 2016 | Monthly archive page

posted by on Noutăţi

DSC_0946

În contextul Conferinței de Lansare a Proiectului Cultural-Educațional „Trecut. Prezent. Viitor.” găzduit în Sala Festivă a Liceului de Arte „Sigismund Toduță”, la data de 29 ianuarie 2016, echipa proiectului a rămas plăcut surprinsă de un număr mare de persoane interesate de acest eveniment. De asemenea, echipa s-a simțit onorată să aibă ca public persoane importante din domeniul cultural-educațional printre care amintim pe Doamna Inspector Prof. Dr. Adriana Popa, Doamna Laura Chinci din partea Primăriei Deva, Doamna Izabela Hașa din partea Teatrului de Artă Deva, Preot Radu Trifon din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei, Domnul Director Executiv Mircea Brândușa din partea Direcției Județene pentru Cultură, Doamna Președinte Livia Oros din partea Asociației „Liviu Oros”, Președinte Prof. Gelu Onțanu-Crăciun din partea Asociației Culturale „Musica Divina”, Conf. Univ. Dr. Letiția Muntean din partea Universității 1 Decembrie 1918 din Alba-Iulia.

DSC_0967

Arta este un fenomen anacronic, cu rădăcini puternice în trecut, cu noanţe impresionante în prezent şi, probabil, cu transformări inimaginabile în viitor, de aceea este foarte greu să găseşti limite în acest domeniu.” argumentează în deschiderea Conferinței de Lansare doamna profesoară Ligia Lac, unul dintre inițiatorii proiectului. Urmată mai apoi de cel de-al doilea inițiator al proiectului, doamna profesoară Lenuța Armean care a prezentat scopul, obiectivele și partenerii de proiect.

DSC_0972

Continuarea conferinței a fost constituită din prezentarea activităților ce urmează să aibă loc în cadrul proiectului, prezentate de către un număr impresionant de profesori din diferite specialități printre care amintim de prof. Alexandru Murar, prof. Amina Mitrofan, prof. Luiza Găluţ, prof. Corina Popa, prof. Andreea Lupu, prof. Luminiţa Furdean, Prof. Ana Iancu.

DSC_0983

În aplauzele publicului, finalul conferinței a fost încântat de un Recital oferit de trei elevi excepţionali ai Liceului de Artă „Sigismund Toduță”: elevul Mircea Logojan, cl. IX Muzică, Anuțoiu Ana Teodora, cl. VIII Muzică și Pal Ane Mari, cl. XI Muzică.

D.B.

Coordonatorii proiectului:

Director, prof. Gheorghe Ioan Mihuţ;

Director adjunct, prof. Ovidiu Demea;

Director adjunct, prof. Alina Suciu;

Coordonator de proiecte şi programe educative: prof. Adriana Fodor.

Pentru mai multe imagini, click pe www.concurstpv.wix.com/trecutprezentviito

DSC_0995

posted by on Noutăţi

Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Deva, are plăcerea să vă invite la Conferința de lansare a Proiectului Trecut. Prezent. Viitor. Evenimentul va avea loc în data de 29 ianuarie 2016, ora 15:00 , în Sala Festivă a liceului.
Conferința își propune promovarea proiectului la nivelul comunității prin prezentarea scopului, obiectivelor, grupului țintă, secțiunilor și activităților care se vor desfășura pe perioada proiectului.

 Scopul proiectului este creşterea capacităţii Liceului de Arte „S. Toduţă” Deva de a organiza, desfăşura şi evalua concursuri şi festivaluri care promovează manifestarea cultural-artistică inovativă în rândul elevilor şi cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi de a o promova ca o premisă a unei educaţii performante.

Obiective generale:

– Dezvoltarea simţului de apreciere a moştenirii culturale şi artistice, educarea sensibilităţii faţă de valorile culturii naţionale şi universale;

– Creşterea gradului de educaţie prin cunoaştere, comunicare, creaţie şi implicare, dezvoltarea perseverenţei, cultivarea trăsăturilor morale, sociale, psiho-afective şi de caracter;

– Formarea unor criterii de apreciere estetică şi axiologică, cu implicaţii încultivarea sensibilităţii, a fanteziei şi a imaginaţiei;

– Dezvoltarea aptitudinilor artistice, a gândirii şi a posibilităţilor creatoare ale copiilor şi tinerilor prin crearea unor căi de exprimare a sentimentelor care să ducă la lărgirea orizontului de cunoaştere, la perceperea mai complexă şi mai largă a realităţii;

– Stimularea respectului faţă de ideile celorlalţi, dezvoltarea spiritului de competiţie şi corectitudine, crearea unor legături de prietenie care să fie urmate de comunicare şi schimb de experienţă;

– Identificarea, selectarea, promovarea şi valorificarea potenţialului creativ al copiilor şi tinerilor, promovarea actului artistic de calitate, recompensarea talentului;

– Crearea unui spaţiu alternativ, nonconformist, actual, care să aducă beneficii spirituale pe termen lung.

Am fi onorați să participați alături de noi la acest demers valoric pentru promovarea artei văzută ca mod de viață, gândire și educați.

invitatie A4_ptr online

Pentru proiect în format .pdf, click aici: PDF. Trecut. Prezent. Viitor. Proiect cultural

Site-ul Proiectului   /   Pagină Facebook